Rugăciune pentru un anotimp
EXTRASE DIN VOLUMUL “RUGĂCIUNE PENTRU UN ANOTIMP”
(Vezi cum sprijini publicarea volumului precum și alte activități AICI )
Emigrând în SUA, Adrian Toader nu a stat departe de problematica din România. Astfel, în decembrie 1989 a organizat comunitatea românilor din diaspora, Los Angeles, pentru a-și exprima solidaritatea față de evenimentele din România. Nu este mulțumit cu faptul că în 1989 a fost ales ca simbol național imnul “Deșteaptă-te române!„ .
„În 1989, au luat imnul “Deşteaptă-te române”, care a prins bine în acel moment de cumpănă, era un nou început. Mesajul “deşteaptă-te” probabil era bun atunci, dar nu mergea restul textului, care nu merge nici azi, unde doar trei domnitori sunt pomeniţi, mai mult, ca drept mărețe umbre (reci, întunecate în loc de a fi vii în inimile românilor, etc.) şi este băgat în imn Traian care ne-a cucerit? Plus că imnul actual are versuri violente, sânge, apoi e văicăreală, răzbunare, blesteme la adresa duşmanilor, amenințare, iar aceste energii negative se răsfrâng asupra celui care intonează imnul, respectiv asupra românilor, iar rezultatele, iată ca se văd clar după 26 de ani. Nu reiese din imnul actual pic de mândrie, dragoste de țară, nici pic de demnitate şi lipseşte şi cultura. Noi, românii, nu suntem un popor de barbari. În plus, imnul actual care în 1848 a însemnat ceva, acum, printre multe alte motive incluzând partea de text „barbara semilună”, nu îndeplinește condițiile impuse de UE”, susține domnul acad. Adrian Toader.
Acesta consideră că, la peste un sfert de secol de la Revoluţia din 1989, se impune un nou imn naţional al României, aceasta fiind o necesitate a societăţii românești de azi și de mâine. Astfel încât s-a apucat să scrie versurile unui nou imn naţional al României, pe care l-a intitulat “Un suflet de român”.
“Eu propun autorităților, Parlamentului României, ca la revizuirea Constituției să aprobe și înlocuirea actualului imn național. Avem multe priorități, dar imnul național este precum „o cheie mică, care deschide o poartă mare”, calea către demnitate și mândrie națională, calea către a exista întru totul, uniți în spirit și cultură, de a respecta înaintașii noștri, de a ne iubi și respecta copiii, urmașii noștri”, explică acesta.
Prima versiune a imnului pe care îl propune a apărut la sfârșitul anului 2014. A prezentat subiect de știri la nivel național.
”În decembrie, în timp ce veneam cu maşina de la Sibiu spre Cluj-Napoca, mi-au venit în minte primele versuri. Am scris apoi cinci strofe în următoarea săptămână, iar ultimele şapte strofe le-am scris, ulterior, într-o zi, în doar 25 de minute. Am cizelat textul și în 31 ianuarie am scos versiunea care a fost înregistrată, pe cinci voci, într-un studio de muzică, de studenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Am păstrat atunci muzica lui Anton Pann, a actualului imn naţional”, a spus acesta.
La sfârșitul anului trecut, acad. Adrian Toader a schimbat și versurile, dar și muzica imnului, o variantă având o melodie compusă de el, apoi a treia variantă compusă de muzicologul Radu Goldiș, care trăiește în SUA, aranjamentul coral aparținându-i compozitorului Adrian Enescu. Acestă versiune a imnului a fost înregistrată în 27 aprilie 2016 și este interpretată de Corul de Cameră al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, ”Cappella Transylvanica”, dirijor. prof. Univ. Dr. Cornel Groza. O altă versiune, a patra, se află acum în lucru pe o melodie compusă de compozitorul Petre Iordache, fost membru al formației Sfinx. România va avea de unde să aleagă.
”Un suflet de român este un imn pacifist, care cheamă la unitate națională. Este ușor de memorat, are 8 strofe, imnul durează 2 minute și 20 de secunde”, a subliniat domnul academician.
Scrie din 1996, de când a aflat că mama sa e pe punctul să părăsească această lume. A continuat să scrie dar niciodată în ideea de a plublica. „Un Suflet de Român vorbește, iar cuvăntul trebuie să se audă, să se facă cunoscut, să se facă înțeles”, ne destăinuie Adrian Toader. Astfel, „Rugăciune pentru un anotimp” este prima carte cu care domnul academician Adrian Toader se lansează în domeniul literar. Cartea adresează o tematică diversă, punând accent pe poezie și cântece patriotice, dar aduce și un aport spiritual accentuat prin includerea unor rugăciuni inedite, cu tentă științifică, ce nesesită aprofundare, imaginație și trăire pentru a aduce valoare reală chemărilor acestora.
Antologia “Limba Noastra Cea Romana”, Ligya Diaconescu, Starpress 2016, Editura Olimpias, 2016, ISBN 978-606-915-004-7 „Rugăciune pentru un anotimp” – o carte de poezii patriotice, cântece și rugăciuni are un rol educativ, cetățenesc. Printre altele, lucrarea va conține și textul poemului „Un Suflet de Român” (vedeți mai jos) propus și ca text pentru imnul național al României, text menit să cheme la demnitate și unitate națională pe toții cetățenii români, indiferent de limba maternă, paternă, etnie sau coloratură politică.Cartea conține poeme lirice, cântece și texte ce au menirea de a mobiliza cetățenii spre a lua o poziție față de clasa politică și interesele financiare, economice, naționale sau străine, cu demnitate cetățenească și în spiritul libertății, suveranității și a unității naționale indiferent de limba maternă, paternă, etnie sau coloratură politică.
Printre titluri menționăm: „Chemarea Națiunii”, balada „Timpuri noi!” (text și melodie Adrian Toader), „Îngeri Pământeşti”, „Cetatea neamului” , „De unde și încotro” , „La spectacolul din spatele cortinei cândva de fier” , “Flori de gheață” , “Pușcă și cureaua lată” (parodie) , “Timp plângând”, “Diamant trecător”, “Piatra destinului”, “Iubire Funebră”, “Zâmbet sclipitor” , “Sprijin”, “Nisipuri mișcătoare” , “Pomana din pajiștea moartă”, “Primăvară înşelătoare” , “Regină, alb al nopților de vară” , “Rugăciune pentru a Vieții Carte” , și multe altele.
Autorul prefaței, profesorul Cristian Petru Bălan, membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor al volumului „Enciclopedia Imnurilor de Stat ale Țărilor Lumii, 2008”, spune în prefața cărții printe altele:
„Când i-am văzut volumul de versuri “Rugăciune pentru un anotimp”, care m-a atras în mod deosebit, mai ales prin textul primei pagini, am descoperit o creaţie şocantă, un text pe gustul celor optimişti, având strofe propuse pentru a înlocui actualul Imn de stat al României. Trecând peste momentele iniţiale de scepticism, m-am decis să citesc toată cartea care iată că acum se află sub ochii dumneavoastră.
Prof. Cristian Petru Bălan
Într-adevăr, textul cu care începe cartea, intitulat “Un suflet de român”, este un proiect frapant şi destul de îndrăzneţ, expunător de idei noi, de sfaturi şi îndemnuri curajoase, lansate pe un portativ deopotrivă de mobilizator, dar mai întâi de toate vibrând de un pacifism glorificator şi plin de acelaşi patriotism clasic existent în varianta veche”.
Semnat: Cristian Petru Bălan ( scriitor, critic literar), Chicago, sâmbătă 25 iulie 2015.
În postfața cărții, actorul și scriitorul Dorel Vișan, aduce o caracterizare inedită a conținutului, caracterizează lucrarea și o recomandă cititorilor într-un mod specific unui maestru al culturii românești, din care cităm:
Actor, scriitor Dorel Vișan
„Există o cale de a privi realitatea în ochi, de a nu cere nici răsplată nici mângâiere , stăpânind doar adevărul din noi, de a ne mărturisi nouă înșine ; aceasta este calea poeziei .
Pe această cale pornește azi Adrian Toader cu primul său volum de poezie intitulat simbolic “Rugăciune pentru un anotimp”. A fi dăruit cu structura poetică este o însușire aleasă. Adrian Toader intră cu această primă “cărticică “(cum spunea Tudor Arghezi) în șirul idealiștilor, un creator de valori noi , pe care nu le-a găsit încă în realitate, care se încumetă să ia lumea de mână și să o ducă spre o zare mai limpede și mai luminoasă. Viața poetului, spunea Lucian Blaga, este “ca un cântec cu tulbure tâlc”. Iată că acest “tulbure tâlc” îl face pe Adrian Toader nemulțumit de lumea aceasta a “realului “ banal și smulge prin versurile sale urâtul real încercând să trăiască viața în esența. Sensul vieții în poezia lui este dinamic, sensul vieții este de a ucide urâtul și imperfecțiunea care nu aduc decât lacrimi și durere. Omul nu-și poate purta demnitatea și frumusețea numai prin luptă:
„ …toate vin încet spre noi, cu greu, cu suferință
cu sacrificii în alegeri, pierderi, fericire, daruri și durere,
să iubim, iertăm, să acceptăm, împreună avem putință
ca prin Spiritul cel Sfânt să dăinuim….”
(Rugăciune pentru a vieții carte)
Vă sfătuiesc să citiți această carte, iar pentru autorul ei Adrian Toader, bună rodnicie pe mai departe, să se împlinească cuvintele:
“… La vechea vatră să ne-ntoarcem, la copiii noştri, conștiința să ne cheme,
la temelia neamului, la mormintele străbunilor părăsiţi de vreme,
acolo unde Dumnezeu ne-a aşezat în taină, după carte
cu îngerii, ca noaptea călăuză să ne fie spre dreptate….”
(Rugăciune pentru un anotimp)
Semnat: Dorel Vișan (actor, scriitor, poet), Cluj-Napoca, duminică 19 iulie 2015.
Controverse des întâlnite în viață,
în funcție de sistemul de valori.
Aici se nasc:
LA MINUT
O facem cu plăcere. Ne naştem în durere. Cu durere trăim. Prin durere murim. Acum să ne căim?
DOR DE MAMĂ
Mi-e dor de-a ta îmbrăţişare, dar crucea ta nu-mi poate da. Mi-e dor de zâmbetul etern ce-n lume a ştiut a mă purta. Mi-e dor de glasul tău, de cântecul de dor când lacrimi murmurai. De cântecul de bine, plecați departe, pe noi tu ne aveai. Mi-e dor de glasul tău, dar crucea îți este mută. Mi-e dor de vremea când ne povesteai tristeţe, veselie, pe toate le trăiai. Acum povestea-i doar o amintire, căci crucea îţi este strajă, e rece și nu-i vie.
Apoi viața-și urmează cursul … către:
SFEŞNIC PENTRU „TOATE CELE”
(dedicată soției mele Otilia Buicu. Recitată în direct ca surpriză la Nașul TV, august 2, 2015)
Oare cât de mult te pot iubi, straiţa-mi este plină, că slab de înger eu aș fi, te rog să nu-mi porţi vină. Cât mai mult te pot iubi, ființă a fericirii? Te rog rămâi al meu simbol, și-al vieții, și-al iubirii! Căci ce-i iubirea cea dintâi condusă-n cea din urmă? Este prietenul fidel, lumina chiar spre urnă, pe drumul vieții şerpuit pavat cu flori de perle, iar dacă-i sumbru mocirlos, te-ndrumă de la rele. Iar dacă glasul ți-a amuţit în clipa cea din urmă zâmbetu-i din ochi te-atinge, durerea de ți-o curmă Iar buzele-ți uscate-n timp și stinse spre tăcere iau viață, chiar și-o clipă, pentru o ultimă plăcere spunându-i astfel mulţumesc pentru cine-a fost și este, rugăciune a-i rosti, îngerilor să dea veste.… unde regăsești valori ..
UN SUFLET DE ROMÂN
Tu, mândră Românie, ești viață făr-de moarte, căci sufletul ni-e taina, luptăm întru dreptate. Fii mândru, tu române, căci patria ți-e mamă! Slujește-ți moștenirea cu suflet, să iei seamă! Prea Sfântă Românie, grădina noastră vie, fidel am să-ți rămân, c-am suflet de român. Cultura strămoșească a neamului divin e scutul să-ocrotească al dacilor destin. Suntem dacii, noi, poporul ce-și păzește tricolorul: galben plai ce-n vânt ne cântă, roș și-azur pe câmp de luptă. Păzindu-mi viitorul și-al pruncilor ce-i leagăn, în mâini îmi port destinul, Luceafăr, n-avem seamăn. Prea Sfântă Românie, Carpați, bogată glie, păzită ești de Domnul prin inimi de eroi. Voi duce tricolorul, loial am să-ți rămân croindu-ți viitorul cu-n suflet de român.
…sau oare sunt pe cale de dispariție?
CETATEA NEAMULUI
Din neam deschisă ne e poarta pentru toți acei ce-s oameni de-omenie bine închisă va rămâne pentru toți acei bântuiți de viclenie. Dar atunci când gândul putred, necurat, în lăcaşul sfânt, viclean s-a strecurat, cu toții ne-am ridicat, împreună-am rezistat, iată-n timp am învăţat, neam ce-am supravieţuit, sufletul ne-a dăinuit. Mai buni, mai răi, români suntem, am fost mereu uniți în suflet, cu un singur Dumnezeu. Deschisă-i poarta călătorilor, nu să ne-ocolească Pot rămâne dacă vor cu noi alături să trăiască, cu cinste să muncească, iubind, copiii să și-i crească, dar nicidecum la noi acasă să ne batjocorească. Ca neam, suntem și-am fost mult primitori cinstiți, deschiși, de viață iubitori. Dar iată că mai sunt acei ce nu-s doar călători aducându-ne în țară, nopți albe, fără zori. Ca neam, resursele de secole ni le-am vegheat, asta doar până acum! Oare ce ni s-a-ntâmplat? Pentru-n ban, un cont, un scaun și sufletul ne-am dat. Dar noi cu ce-am rămas? Păduri, terenuri de înstăinat? Cu sânge păzite acestea au fost, jerbe pentru iertat? Ne-am vândut după optzeciși nouă ( ’89 ), iar acum ne facem doar că plouă. Dacă zidurile cetății ne-ar putea vorbi suspinele dreptății n-ar fi un simplu cântec. Te-ai gândit oare câte suflete se chinuiesc, și încă gem, adânc din ale pietrelor pântec? Şi-acum, dacă inimă ai avea, ai și vedea! Le-auzi? Mustuiesc încet cu lacrimi. Suntem oare atât de surzi? Uite, te vor duce în trecut, printre anii reci și cruzi, jertfa neamului să-nțelegi. Nu e loc pentru tăcere! Țara plânge, țara doare, țara moare, țara cere! Unde ești acum române? Nu e timp pentru tăcere! … sunt privirile căutătoare, pe alocuri parcă cu un zâmbet, cu lacrimi de speranță acestea încă primesc lumină …
ÎNGERI PĂMÂNTEŞTI
Vlăstarele concepute prin întunericul vremii, înfometate de aer şi lumină, sunt altoite acum cu dorinţa de împlinire, a ridicării de sine, a învierii sufletului fără de care, rămân doar îngeri trecători condamnaţi cândva la moarte. Ating ei oare acest pământ, realitatea aspră a vremurilor noastre? Aparţin ei oare acestei lumi, sau sunt doar un decor, venit să-mpodobească acest tablou al nopţii de Înviere? Este învierea unui dor de mâine, a căutărilor. Feţe catifelate, suave petale gânditoare, lumină caută acum, în noaptea Învierii. Sunt destinate să îmbogăţească tabloul vieții, sau menite a fi călcate de cireadă, strivite, înăbuşite sub copite, în grabă îngropate în noroi, adânc prin beznă tăvălite? Nu, nu accept! Aceste petale nu pot fi atinse; nici cu mâna, dar nici măcar cu vorba. Poate, dacă sunt lăsat, am să le-ating subtil, încet și tandru doar cu roua gândului astral, a celui care există prin lumină, lumina dragostei şi-a împlinirii. Împlinirea de sine-i poruncă Dumnezeiască, împlinirea divinului, a formelor de viață unde Dumnezeu ne rămâne a fi mereu nimic mai mult decât lumina împărătească, care, prin bunătatea Lui cu noi a vrut să-mpărtășească. Cu pași siguri, Lumina este purtată dinspre răsărit subliniind perfecţiunea petalelor în noapte, petale pure pictând fondalul nopţii vii, fondal al anilor ce plâng, de mult tot plâng. Către apus, încet, cu amintiri ce se preling lăsând în urmă o națiune licărind într-un amurg.
… acum în prezent ce încă ne aduce aminte de ….
CIUPERCA LENEŞĂ
Se întinde izvorând din adâncurile gunoaielor pe lângă viermi, gândaci şi alte specimene. Este acolo unde puterea-i zidită din nimicuri, şi pute de minciunile ce lesne-i curg, încet prin vene, dar sigur. Avem ideologie, doctrină, relații şi alte fenomene. Putere a cărui vene sunt bogate de aerul altora. Putere parazită, dens sufocantă. Albă sus dar neagră-n jos, în ascunziș. Este o putreziciune a unei plictiseli ce a lăsat în urmă amenințătoare ciupercuţe, multe, mici, pitice, strâmbe şi urâte, înfumurate, „democrate”, ce-n curând sper că vor fi distruse, iar amintirea lor râmasă în trista istorie a miceliilor comuniste.
DRACUL DE LEPĂDAT
Fructă de mărăcine, la garduri nu-ţi stă bine. Ești scaiete ce se agaţă ușurel de-o altă viaţă. Cine oare s-a-nşelat iată naştere ţi-a dat? Cine a fost pedepsit cu un suflet irosit? Cum ţi-a dat prima suflare? Doar aşa din întâmplare? Fructă de mărăcine dă-te jos de pe mine ca eu nu-s dispus să car o povară în zadar că ești grea, tu ai habar? Tu samânță irosită, În curand vei fi stârpită!
PUȘCĂ ȘI CUREAUA LATĂ
(răspuns – parodie)
Pușcă și cureaua lată, criminal am fost o dată, animale doboram, mai întâi le chinuiam. Se numea vânat sportiv. iată că am găsit motiv, ca să omor nevinovat animalul de înpănat. Pușcă și cureaua lată, vai de mine dragă tată, mă laud că sunt bărbat și de fapt sunt un ratat. Admirată mi-e cureaua de muiere, na beleaua, de vecinii mei spurcați care-așteaptă la cârnați. Pușcă și cureaua lată, hai mai las-o dracu baltă, burtă mare ca-așa vrei, un barbar de doi, trei lei. Pușcă și cureaua lată, în folclor intratam tată c-asta mai tot învățat pot să fiu și împănat. Mândru sus și atârnat, admirat chiar și cântat, barbăție pusă-n cui, căci ca mine nimeni nu-i!
BALADA „TIMPURI NOI!”
Maică dulce, de ce plângi și de viață mi te scurgi? Lacrimă din spirit viu, cu credință vreau să-ți fiu. Mulți nu pot să înțeleagă cântul vieții de ți-l neagă, dar curând vor înțelege gestul lor fără de lege. Libertate și dreptate, Ce anume ne desparte ? E pământul, sunt Carpații Sângerând de ne plâng tații. Libertate și dreptate? Mulți le văd a fi departe. Unii-ajung să le „câștige” renegându-și propriul sânge , căutând în depărtări, peste oceane peste mări, dar lăsând în urma lor îngerii plângând în cor, și cărând la pieptul lor rădăcinile de dor, pentru sufletul curat lăcrimat, înstrăinat. Prin cultura ta străveche, ești bogată n-ai pereche, nu-ți uita părinții, frații, să te cumpere bogații. Un popor unit să fim, din trecuturi bine știm. Tinerețea n-are vârstă, să ne facem legea justă. Libertatea și dreptatea ne-apărăm, e demnitatea! Ele nu-s în departări ci-s păstratele comori. Moștenim o limbă veche, ce credința-i stă de veghe. Răsărit spre România, libertatea și mândria, demnitatea de român, și a neamului străbun, să transmitem mai departe că vrem pace și dreptate. Nu uita că tot de noi sunt legate timpuri noi. amintește-ți de eroi, Românie, timpuri noi!(vezi AICI detalii și cum poți sprijini publicarea volumului)
